Poème bilingue inspiré par le tableau Jardin de Mircea Bochiș – peintre, sculpteur, graveur
Le jardin du peintre
La lumière bleue feutre en moi
le Jardin, sa douce caresse,
ses couleurs glissent leur attente
qui vient du ciel en moi,
un bleu doux luit sur la table du jardin,
parsemé d’autres bleus plus clairs,
je ressens ta présence immatérielle
dans ses touches azurées :
– es-tu cet azur qui me parle,
ou ce vert des arbres qui m’appellent ?
tu n’es plus au jardin, seule ton ombre
repose parfois dans ton fauteuil bleu,
sous le parasol blanc qui s’ouvre
telle une fleur qui éclot ou bien peut-être
ta robe de mariée s’envole dans l’air,
tu tiens mon cœur accroché à jamais à la tige mince
comme un fil ou c’est bien ton pied bleu tendre:
– me vois-tu tout près de toi,
derrière ton fauteuil, sur la chaise bleue,
dos à dos, deux ombres qui se parlent ?
Grădina pictorului
Lumina albastră strecoară în mine
Grădina, blânda ei mângâiere,
culorile-și lunecă așteptarea din cer în mine,
albastrul blând strălucește pe masa din grădină,
smălțuit cu nuanțe albastre mai clare,
simt prezența ta imaterială în tușele lui azurii :
ești azurul ce-mi vorbește
ori verdele copacilor ce mă cheamă ?
nu mai ești în grădină, doar umbra ta
se-odihnește câteodată în fotoliul albastru,
sub umbrelă albă ce se deschide
asemenea florii ce înflorește ori poate
rochia ta de mireasă se rotește în aer,
ții inima mea agățată pe veci de tulpina subțire
ca firul ori poate-i piciorul tău delicat și albastru:
– mă vezi foarte aproape de tine,
în spatele fotoliului tău, pe scaunul albastru,
spate-n spate, două umbre care-și vorbesc ?
4 juillet 2022
